Rezultate pentru eticheta "dobrogea tv"
Dobrogea TV a stat de vorbă cu cei mai tineri voluntari din cadrul SEAS 2023. Maria și Ștefan își doresc să urmeze o carieră în teatru: „Trebuie să știi ce vrei și de la vârsta asta”
Pe lângă sutele de actori, regizori, tehnicieni sau personalul administrativ, la succesul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului 2023 au contribuit și aproximativ 60 de voluntari.
Dan Rădulescu, actor și director artistic la Teatrul Național Târgu Mureș: „SEAS reprezintă pentru teatrele din România un prilej să găsească o plajă de spectatori foarte diversă”
Ediția din acest an a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului desfășurată de Teatrul de Stat Constanța se apropie de final. După un adevărat maraton teatral care s-a întins pe durata a șapte săptămâni, cei care au luat parte la eveniment se declară mulțumiți de experiența trăită și afirmă la unison că a satisfăcut toate gusturile.
Dan Pughineanu, actor la Teatrul Excelsior: „Vedem mai multe forme de teatru pentru mai multe forme de public și mi se pare că așa vom putea aduce din ce în ce mai mult public la teatru”
Seria interviurilor dedicate oamenilor care au luat parte la Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolelor din această vară continuă în această seară cu un câștigător de premiu UNITER, cea mai înaltă distincție acordată în teatrul din România.
Daniel Chirilă, coordonatorul taberei de dramaturgie „Ceva De.plasat”: „Talent cred că avem toți în ceva. În a scrie, în a performa, în a comunica cu ceilalți și sunt lucruri care fac parte din teatru”
Începând de astăzi și pe parcursul întregii săptămânii, Dobrogea TV vă va prezenta o serie de interviuri realizate pe parcursul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului, eveniment care și-a început lucrările la 14 iulie și se va încheia pe 27 august.
Au crescut prețurile șezlongurilor. Echipa Dobrogea TV a luat la pas plajele din stațiunea Mamaia și vă prezintă tarifele de închiriere
Luna iulie a venit cu creșteri de prețuri la majoritatea serviciilor și produselor de pe litoral. Excepție de la această regulă nu au făcut nici șezlongurile. Astfel, turiștii, dar și constănțenii care vor să-și petreacă ziua pe plajă vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar. În stațiunea Mamaia, tarifele pornesc de la 40 de lei și pot ajunge chiar și la 100 de lei pe zi, în funcție de zona aleasă. În schimb, în sudul litoralului, tarifele sunt ceva mai mici, existând inclusiv situații în care șezlongul este oferit gratuit de către hotel.
Care este cel mai scurt drum de la ieșirea de pe autostradă până în stațiunea Mamaia? Echipa Dobrogea TV vă prezintă cea mai bună variantă
Care este cel mai scurt drum până în stațiunea Mamaia din momentul în care coborâm de pe Autostrada Soarelui? Este o întrebare căreia trebuie să îi găsească răspuns miile de turiști care vor veni cu mașina la sfârșitul acestei săptămâni. Colegii noștri Elenis Halep și Mitică Raftu au cronometrat cât timp îi ia unui șofer să ajungă de pe cele două autostrăzi până la intrare în stațiunea Mamaia, în condiții de trafic normal. Haideți să vedem care este cea mai bună variantă.
Gropi, lucrări și ambuteiaje - Cum își primește Mamaia turiștii? Echipa Dobrogea TV a luat stațiunea la pas, cu doar câteva zile înainte de începerea sezonului estival
Șantierele deschise în toată Constanța își pun amprenta și pe stațiunea Mamaia. Mai sunt câteva zile până la deschiderea oficială a sezonului estival și până la cunoscuta minivacanță de 1 mai și fosta perlă a litoralului își arată părțile mai puțin frumoase. Vedeți prin ochii colegilor noștri Elenis Halep Și Mitică Raftu atât părțile bune ale stațiunii, cât și cele mai puțin bune.
Ouăle de Paște, vopsite în Joia Mare. O jurnalistă Dobrogea TV ne arată câteva tehnici inedite de a le colora: „Anul acesta a mai apărut o nouă modă”
În Joia Mare gospodinele vopsesc ouăle de Paște. Culoarea roşie rămâne în trend și anul acesta deoarece reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea oamenilor. Colega noastră, Andreea Hahui, ne-a primit astăzi în bucătăria ei și ne-a arătat cum se pregătește pentru ziua de Paște, dar și câteva tehnici inedite de a colora altfel ouăle.